Hematologie

Hematologia este ramura medicinei care se ocupă cu studiul, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor sângelui şi ale organelor hematopoietice. Organele hematopoietice principale sunt : măduva roşie osoasă, splina, ficatul, ganglionii limfatici.

Sângele este un lichid vital, existent în vasele sanguine, cu multiple roluri. Sângele este pompat de către inimă printr-un sistem de vase, reprezentat de sistemul circulator. Sângele transportă oxigenul de la plămâni la toate ţesuturile, şi invers, preia bioxidul de carbon şi îl transportă la nivelul organelor de eliminare. De asemenea, sângele mai are rol de transport al substanţelor nutritive. Sângele este şi responsabil de activităţile sistemului imunitar, ajutând la combaterea infecţiilor.

Sângele este produs în măduva roşie osoasă care se află în interiorul oaselor. Acestea reprezintă organul principal al hematopoiezei. Hematopoieza este procesul de formare a elementelor celulelor sanguine la nivelul măduvei osoase. Elementele celulelor sanguine sunt eritrocitele, leucocitele şi trombocitele. Eritrocitele, numite şi CELULE ROŞII, au rolul de transport al oxigenului şi bioxidului de carbon. Leucocitele, numite şi CELULE ALBE, au rol în imunitate. Trombocitele au rol în fenomenul de coagulare a sângelui.

Bolile hematologice pot fi grupate în afecţiuni benigne sau maligne.
Afecţiunile hematologice benigne necesită o urmărire atentă şi de lungă durată şi impun tratamente pe termen îndelungat. Afecţiunile hematologice benigne sunt anemiile, hemofiliile, trombopeniile autoimune.
Afecţiunile hematologice maligne, de obicei sunt cu un debut brusc în plină stare de sănătate şi au o evoluţie rapidă. Afecţiunile hematologice maligne nediagnosticate la timp pot fi fatale, cum este de exemplu leucemia acută.
Hematologia oncologică este o ramură a hematologiei care studiază bolile maligne : leucemiile acute, limfoamele, sindroamele mielodisplazice sau mieloproliferative şi multe altele.

Medicul hematolog este specializat în diagnosticarea şi tratarea bolilor de sânge : anemia, leucopenia sau trombopenia. Anemia este scăderea numărului de celule roşii din sânge, leucopenia este scăderea numărului de celule albe din sânge, iar trombopenia este scăderea numărului de trombocite din sânge.

Diagnosticarea bolilor hematologice necesită, de cele mai multe ori, efectuarea unor manevre speciale precum puncţiile medulare şi biopsiile osteomedulare. Puncţiile medulare şi biopsiile osteomedulare sunt investigaţii indispensabile în confirmarea afecţiunii şi verificarea răspunsului la tratament.

Hematologia a devenit un domeniu de mare interes, având în vedere incidenţa crescută a afecţiunilor hematologice la toate categoriile de vârstă. Importanţa hematologiei este dovedită prin progresele deosebite realizate în ultimii ani în conturarea diagnosticului, prognosticului şi tratamentelor medicale.