Halena (halitoza) respiratia urat mirositoare

Halena (halitoza) este un termen medical care defineste respiratia cu miros neplacut.

Halena (halitoza) a fost descrisa din antichitate cand era considerata un posibil motiv de divort al cuplurilor, si este o cauza de prezentare la medic intrucit afecteaza relatiile de comunicare interumana.

Prevalenta halenei nu este cunoscuta, dar unele studii o estimeaza la 30 - 50 % din motivele de prezentare la stomatolog, in Uniunea Europeana si SUA reprezentind 6 - 7 consultatii la medicii stomatologi pe saptamana.

Halena (halitoza) poate fi ocazionala sau cronica.

Mirosul neplacut al cavitatii bucale poate fi consecinta :

• formarii unor compusi cu sulf prin degradarea resturilor alimentare din cavitatea bucala
• deshidratarii mucoasei bucale cu formarea de celule moarte (gura uscata)
• stazei gastrica, afectarii etanseitatii tractului digestiv, tumorilor digestive suprainfectate (stenoze, boala de reflux gastroesofagian, cancerul gastric)
• infectiilor cu germeni anaerobi (abcesele pulmonare)
• formarii de corpi cetonici (miros de mere acre) in cetoacidoza diabetica
• eliminarii de mercaptani - compusi cu sulf prin respiratie (ex. dimetil sulfitul) in insuficienta hepatica
• eliminarii de amoniu (halena amoniacala) in insuficienta renala

Cauzele halitozei sunt:

• igiena defectuoasa a cavitatii bucale
• cosumul unor alimente : ceapa, usturoi, dulciurile in exces, carnea si produsele lactate (prin persistenta resturilor in cavitatea bucala sub actiunea florei microbiene locale se formeaza compusi cu sulf)
• fumatul (mirosul de nicotina si afectarea gingivala)
• alcoolul, cafeaua, uleiurile (deshidrateaza mucoasa cavitatii bucale)
• stomatologice : carii, parodontoza, gingivita, abcese dentare, proteze neigienizate
• infectiilor : sinuzite, amigdalite, flegmoane amigdaliene
• pulmonare : abcese
• digestive : diverticuli, stenoze, refluxul gastroesofagian, cancere
• metabolice : cetoacidoza din diabeul zaharat dezechilibrat
• insuficieta hepatica, insuficienta renala
• deficite de vitamine prin producerea unor afectiuni care determina halitoza (deficitul de vitamina C determina gingivite; deficitul de vitamina A duce la formarea de tartrum dentar)
• anumite medicamente usuca mucoasa bucala si produc halena (antihistaminice, antihipertensive, antibiotice)

Diagnosticul halitozei :

Pacientul se prezinta la medic pentru ca a simtit un miros neplacut ala respiratiei sau cei din anturaj i-au spus acest lucru.

Prezenta respiratiei dezagreabile se poate verifica prin metode organoleptice (se simte mirosul neplacut al aerului expirat de la o distanta de 10cm).

Exista meode de obiectivare a halitozei (utilizarea de halimetre - determina hidrogenul sulfurat din aerul expirat), cromatografia gazoasa (prezenta compusilor cu sulf in aerul expirat) dar acestea nu sunt foarte utilizate in practica.

Se poate discuta despre pseudohalitoza sau halitofibia (doar pacientul simte o respiratie urat mirositoare) in aceste situatii fiind necesara si o evaluare din punct de vedere psihologic.

Tratamentul halitozei se adreseaza cauzei care a determinat-o (in 80 - 90 % cazuri se identifica probleme stomatologice dar, uneori, sunt necesare investigatii suplimentare).

Prevenirea halitozei :

• igiena orala corecta : spalarea dintilor dupa mese, dar obligatoriu dupa micul dejun si ultima masa de seara
• utilizarea atei dentare
• hidratare
• control stomatologic periodic la 6 luni - 1 an
• igiena corespunzatoare pentru protezele dentare
• evitarea unor alimente (usturoi, ceapa)
• evitarea fumatului, consumului de alcool (deshidrateaza)
• evitarea bauturilor care au continut crescut in zaharuri

In concluzie, halitoza este un motiv frecvent de prezentare la medicul stomatolog, dar si la medicul de familie sau medicul de medicina interna, rezolvarea problemelor stomatologice contribuie la eliminarea mirosului neplacut al respiratiei iar igiena corecta a cavitatii bucale este cel mai important factor de preventie al halenei.