Înapoi la pagina : Informaţii medicale

Dermatita atopică

Autor : Dr. Alina Crişan, medic specialist Dermatologie şi Venerologie

DERMATITA ATOPICĂ reprezintă o afecţiune cutanată inflamatorie, care creează o senzaţie intensă de mâncărime (numită şi prurit), cu evoluţie cronică. Dermatita atopică afectează în mod caracteristic prima copilărie, dar poate debuta la toate grupele de vârstă. 60 % din cazuri apar înainte de primul an de viaţă şi până la 85 % din cazuri debutează până la vârsta de 5 ani.
Se apreciază că între 10 şi 20 % dintre copii şi între 1 şi 3 % dintre adulţi suferă de dermatită atopică, iar prevalenţa bolii este în continuă creştere mai ales în ţările dezvoltate.

Cauza şi mecanismul dermatitei atopice

Dermatita atopică este considerată o afecţiune multifactorială, a cărei expresie clinică depinde de interacţii complexe cum sunt :

• predispoziţia ereditară, 70 % din pacienţi au un istoric familial de atopie
• bariera cutanată alterată funcţional datorită unor tulburări ale metabolismului lipidic epidermic
• anomalii imunologice
• factori neuroendocrini
• o serie de factori declanşatori sau agravanţi ai leziunilor cutanate

Dintre factorii care pot cauza dermatita atopică, cel mai frecvent sunt incriminaţi :

• factori alimentari : lapte de vacă, ouă, alune, arahide, soia, grâu, peşte, fructe de mare
• aeroalergeni : acarienii din praful de casă
• agenţi infecţioşi : Staphylococcus aureus, Pytirosporum ovale
• factori de contact : agenţi de curăţare ce conţin alcool, substanţe care usucă pielea (numite astringente), parfumuri, detergenţi şi săpunuri dure
• îmbrăcăminte strâmtă şi abrazivă din lână sau materiale sintetice
• factori fizici : temperaturi extreme
• stressul emoţional

Manifestările clinice ale dermatitei atopice

Simptomul primar şi dominant al dermatitei atopice este mâncărimea ce declanşează frecvent un cerc vicios : mâncărimea conduce la scărpinat (numit şi grataj), scărpinatul determină modificări cutanate care, în final, vor scădea pragul de sensibilitate la stimuli care declanşează mâncărimea declanşând, din nou, senzaţia de mâncărime. La copil, mâncărimea determină frecvent întreruperi în somnul de noapte, cu iritabilitate marcată secundară insomniei datorată senzaţiei de mâncărime.

Trăsătura clinică distinctivă a dermatitei atopice o reprezintă tegumentele uscate.

Manifestările clinice în dermatita atopică sunt variabile, iar aspectul leziunilor ca şi distribuţia lor sunt dependente de vârstă. Astfel, se descriu 3 faze ale dermatitei atopice :

• faza infantilă, între două luni şi 2 ani de viaţă, în care leziunile au un caracter acut (papulovezicule şi zone zemuinde), situate mai ales la nivelul capului (scalp, obraji), gâtului, trunchiului şi feţei de extensie a extremităţilor
• faza copilăriei, între 4 şi 10 ani de viaţă, în care leziunile sunt mai puţin acute şi mai puţin umede, situate mai ales în zonele flexoare (pliurile gâtului, cotului, genunchiului, încheieturii mâinii). Sunt frecvente papulele uscate, excoriaţiile, lichenificările, roşeaţă în formă de pete (numită şi eritem şi umflături datorate acumulării de lichid seros (numite şi edeme) în jurul ochilor
• faza adolescentului şi a adultului, în care leziunile sunt în principal plăci uscate, lichenificate, hiperpigmentate situate în ariile de flexie şi în jurul ochilor

La adult sunt frecvent întâlnite doar manifestări reziduale : dermatita persistentă a mâinilor, dermatita pleoapelor, dermatita retroauriculară.

Diagnosticul în dermatita atopică este prin excelenţă clinic. Nu există nici un marker de laborator specific pentru dermatita atopică. Trăsăturile esenţiale pentru stabilirea diagnosticului de dermatită atopică includ existenţa mâncărimii şi modificările eczematoase cu un aspect tipic, legat de vârstă şi cu o evoluţie cronică sau recurentă.

Complicaţiile dermatitei atopice şi evoluţia naturală a bolii

Complicaţiile în dermatita atopică sunt în principal infecţioase cutanate (bacteriene, virale, fungice) datorită unei sensibilităţi cutanate crescute la diverşi agenţi infecţioşi. De asemenea, se poate întâlni drept complicaţie o dezvoltare staturo-ponderală deficitară cauzată de regimuri alimentare greşite sau privative. Nu sunt rare nici complicaţiile locale sau sistemice ale terapiilor specifice dermatitiei atopice, în special ale corticoterapiei.
Nu sunt de neglijat nici complicaţiile în dezvoltarea neuropsihică şi emoţională ca şi impactul negativ al bolii asupra relaţiilor intrafamiliale.

Din punct de vedere evolutiv, trebuie amintit că dermatita atopică este o boală cu evoluţie cronică şi uneori imprevizibilă, marcată în mod tipic de acutizări ce se pot produce în ciuda unor îngrijiri optime.

Majoritatea cazurilor de dermatită atopică cunosc o ameliorare sau chiar dispariţie la vârsta adultă. Sunt însă posibile exacerbări intermitente ale bolii pe tot parcursul vieţii, frecvent în condiţii de stress fizic sau emoţional.

Este de asemenea important de menţionat că 50 % din copiii cu dermatită atopică dezvoltă fie rinită alergică fie astm bronşic.

Tratamentul dermatitei atopice

Tratamentul dermatitei atopice cuprinde evitarea factorilor declanşatori ai leziunilor, controlarea mâncărimii, suprimarea inflamaţiei, refacerea barierei cutanate şi înlăturarea anxietăţii.

Principalele componente ale terapiei topice în dermatita atopică sunt : emolientele, dermatocorticoizii, inhibitorii de calcineurină.

Mijloacele sistemice de tratament includ agenţii imunomodulatori, corticoterapia sistemică, antihistaminicele, fototerapia şi sunt folosite în cazuri atent selectate de dermatită atopică (severe, refractare la tratamente topice etc.).

Este nevoie de o strânsă colaborare între familia copilului cu dermatită atopică, medicul de familie şi medicul pediatru.

Se recomandă apelarea la un dermatolog în următoarele situaţii :

• dermatită atopică moderată sau severă
• răspuns slab la corticoizi topici de potenţă moderată
• forme persistente de boală
• cazuri cu exacerbări frecvente
• complicaţii ce necesită spitalizarea
• toate situaţiile ce necesită instituirea unei terapii sistemice

Măsuri preventive importante în dermatita atopică şi răspunsuri la întrebări frecvente

Este importantă păstrarea în spaţiile de locuit a unei temperaturi constante, nu foarte ridicate ca şi asigurararea unei umidităţi potrivite a aerului. Este bine să se evite extremele : atmosferă prea uscată sau prea umedă.

Hainele ce vin în contact direct cu corpul ar trebui să fie confecţionate din materiale absorbante şi neiritante, ideal, din bumbac. Se recomandă ca spălarea hainelor să se facă cu agenţi de curăţare blânzi, neparfumaţi (în farmacii există produse specifice pentru persoanele care suferă de dermatită atopică). Clătirea rufelor trebuie să fie minuţioasă, pentru eliminarea detergentului rezidual din materiale. Se recomandă evitarea materialelor din lână şi a materialelor sintetice.

Nivelurile ridicate de stress şi anxietate se corelează cu o scădere importantă a capacităţii de refacere a barierei cutanate. De aceeea este important ca pacienţii să îşi acorde suficient timp pentru relaxare şi odihnă. Vacanţele într-o zonă cu climă caldă şi uscată au adeseori efecte benefice.

Este foarte important să fie eliminaţi factorii ce determină uscăciunea pielii cum ar fi spălatul excesiv. Pielea trebuie menţinută emoliată şi suplă. Aplicarea frecventă a unui agent emolient conferă o stare de bine pentru piele şi o protejează, fiind cea mai importantă măsură în tratamentul dermatitei atopice. Se recomandă folosirea întotdeauna a unor săpunuri blânde, neiritante sau a unor uleiuri de baie neparfumate.

Aplicarea dermatocorticoidului recomandat de medic, se face ideal după baie, pe leziuni, de două ori pe zi, iar aplicarea agenţilor emolienţi se face tot după baie, ideal în primele trei minute pentru a "captura" apa în piele.

Testele alergologice de tip "scratch test" sau intradermice, frecvent solicitate de familia copilului atopic, nu au utilitate. Testele de tip "patch" pentru detectarea unor alergii de contact se pot însă dovedi utile. Uneori, în cazuri selecţionate, fără răspuns la măsurile obişnuite de tratament, se pot dovedi utile diverse măsuri de reducere a expunerii la alergeni din mediu sau testele alimentare de excludere.

Stabilitatea emoţională a pacientului este foarte importantă pentru controlul bolii. În unele cazuri este necesară apelarea la un psiholog sau chiar iniţierea unei terapii (medicamentoase, hipnoză, masaj etc.) pentru diminuarea şi controlul anxietăţii sau a depresiei.

Spitalizarea de scurtă durată poate fi uneori necesară, conducând uneori la o ameliorare rapidă, prin schimbarea temporară a microclimatului şi a stării emoţionale, rupând astfel cercul vicios "mâncărime – scărpinat".

Nu se recomandă apelarea la terapii naturiste, leacuri băbeşti, produse "miraculoase" de provenienţă exotică, ce pot adeseori agrava leziunile şi complică diagnosticele şi tratamentele viitoare.