Diabetul zaharat sau hiperglicemia
Autor : Dr. Raluca Sanda Vişan, medic primar Diabet, nutriţie şi boli metabolice
DIABETUL ZAHARAT este un sindrom complex indus de tulburarea secreţiei de insulină de către pancreas sau de rezistenţa celulelor periferice la acţiunea insulinei. Cel mai cunoscut efect al acestor tulburări este hiperglicemia. Hiperglicemia reprezintă creşterea nivelului glucozei în sânge peste limitele considerate normale.
Glucoza din sânge reprezintă principalul carburant necesar acoperirii cheltuielilor energetice ale organismului. Glucidele complexe din alimentaţia omului, adică amidonul, glicogenul, zaharoza, trec în tubul digestiv prin procesele de digestie şi absorbţie şi ajung în sânge sub formă de monozaharide, adică glucoză, fructoză, galactoză. O mare parte din cantitatea de fructoză, galactoză şi alte monozaharide se transformă în glucoză prin procese metabolice care au loc în ficat. Proteinele şi lipidele din alimentaţia omului trec şi ele prin procesele de digestie şi absorbţie şi ajung în sânge sub formă de aminoacizi şi de acizi graşi, care, la rândul lor, se pot transforma parţial în glucoză.
Pancreasul produce un hormon numit insulină care, ajutând la utilizarea glucozei de către ţesuturi, scade cantitatea de glucoză din sânge. Astfel, după mese, glicemia creşte prin aport alimentar, iar pancreasul sănătos reacţionează prin creşterea secreţiei de insulină, care va readuce glicemia în limite normale. Diabetul zaharat apare în cazul în care în organism nu există suficientă insulină, adică o deficienţă a pancreasului, sau organismul nu poate folosi eficient insulina, adică insulinorezistenţă. Insulinorezistenţa este asociată cel mai frecvent cu obezitatea, dar poate apare şi în alte situaţii.
Numai aproximativ o treime din pacienţii care au diabet zaharat prezintă simptomele caracteristice ale bolii cum sunt setea intensă şi eliminarea unei cantităţi mari de urină, ceilalţi fiind descoperiţi întâmplător în cadrul serviciilor medicale : servicii de oftalmologie, unde vin pentru tulburări de vedere, servicii de neurologie, din cauza semnelor de neuropatie diabetică sau a accidentelor vasculare cerebrale, servicii de ginecologie, unde pacientele se prezintă pentru prurit genital şi a altor servicii cum sunt cele de cardiologie, dermatologie, nefrologie, chirurgie etc., unde pacienţii ajung din cauza complicaţiilor pe care le dă diabetul la nivelul organului respectiv.
Valorile normale ale glicemiei (glucoza din sânge) sunt situate între 60 şi 110 miligrame / decilitru, ele putând varia puţin în funcţie de metoda de laborator folosită. Aceste valori se referă la glicemia recoltată după minim 8 ore de post. Valoarea glicemiei recoltată la o oră după masă, când creşterea ei este maximă, nu trebuie să depăşească 160 miligrame / decilitru. Ocazional, la vârstnici, glicemia după masa de prânz poate ajunge la 180 miligrame / decilitru în absenţa unui diabet zaharat. Cât priveşte valoarea glicemiei pe nemâncate, definitorie pentru diagnosticul de diabet zaharat, în clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 1998, s-a adoptat valoarea de 126 miligrame / decilitru.
La pacienţii care prezintă frecvent glicemii peste 100 miligrame / decilitru, recoltate după opt, zece ore de post, este indicată efectuarea unui test de hiperglicemie provocată, adică un test de toleranţă la glucoza administrată oral. Acesta trebuie prescris de către medic şi efectuat sub supraveghere medicală. Testul va arăta dacă pacientul prezintă sau nu diabet zaharat sau toleranţă alterată la glucoză (prediabetul din clasificările mai vechi).
Apariţia glucozei în urină, unde ar trebui să fie absentă, se produce la valori ale glucozei în sânge de peste 180 miligrame / decilitru care este pragul renal al glucozei şi ridică imediat suspiciunea unui diabet zaharat. Există însă şi cazuri de "diabet renal" când glucoza este prezentă în urină prin scăderea acestui prag renal şi în absenţa unui diabet zaharat.
Există mai multe forme de diabet zaharat dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt : diabetul zaharat tip 1 şi diabetul zaharat tip 2.
- Diabetul zaharat tip 1 este definit ca procesul etiologic caracterizat prin distrucţia celulelor beta pancreatice, celulele care secretă insulina, ducând la deficienţa absolută de insulină cu evoluţie spre cetoacidoză şi deznodământ fatal dacă nu se corectează prin tratament substitutiv cu insulină. Aceşti pacienţi au o dependenţă vitală faţă de tratamentul cu insulină, în lipsa căruia nu pot supravieţui. Diabetul zaharat tip 1 poate fi întâlnit la toate vârstele, dar caracterizează mai ales pacienţii la care boala debutează sub 30 de ani. Sub această vârstă aproape toţi pacienţii sunt insulino-dependenţi.
- Diabetul zaharat tip 2 este definit ca procesul etiologic caracterizat prin asocierea a două defecte celulare : rezistenţa la insulină şi deficienţa funcţiei pancreatice. Deşi aproximativ 80 % din diabeticii de tip 2 sunt obezi în momentul diagnosticării, în 20 % din cazuri excesul ponderal lipseşte. El a fost însă prezent uneori înaintea diagnosticului bolii.
Cât priveşte cauza precisă a celor două forme majore de diabet zaharat întâlnite zi de zi în practica medicală, adică tipul 1 şi tipul 2 de diabet zaharat, aceasta nu se cunoaşte încă. Ceea ce se cunoaşte în aceste două forme de boală este mecanismul posibil operant.
Factorii implicaţi în apariţia diabetului zaharat de tip 1 sunt de două feluri : genetici şi de mediu (virali şi nutriţionali). Apariţia diabetului zaharat tip 2 implică de asemenea factori genetici şi factori de mediu (alimentaţie, stres, sedentarism etc.). Diabetul zaharat de tip 2 se asociază frecvent cu obezitatea. Cu toate acestea, în unele cazuri, în momentul diagnosticării diabetului, greutatea poate fi normală sau numai uşor crescută, din cauza pierderii ponderale înregistrate în faza exploziei clinice a bolii manifestate prin : poliurie, adică eliminarea unei cantităţi mari de urină, polidipsie, adică sete intensă cu ingestia unei cantităţi mari de lichide, polifagie, adică aport alimentar în exces, şi pierdere ponderală.
Diabetul zaharat apărut în cursul sarcinii este numit diabet gestaţional. Detectarea diabetului zaharat gestaţional se face prin efectuarea de rutină a glicemiei şi glicozuriei în timpul fiecărei sarcini. Femeile însărcinate cărora nu li s-a identificat o toleranţă alterată la glucoză înaintea săptămânii a douăzecişipatra de sarcină, vor efectua un test de toleranţă la glucoza administrată pe cale orală. Precauţiile faţă de mamă şi făt sunt necesare întrucât femeile cu diabet gestaţional se află la risc crescut pentru accidente obstetricale, iar fătul poate suferi moarte intrauterină fiind grevat de o mare mortalitate neonatală. Se impune deci o atentă urmărire antepartum. Diabetul gestaţional poate persista şi evolua ca tip 1 (insulino-dependent) sau ca tip 2 (insulino-independent) sau numai ca toleranţă alterată la glucoză. De cele mai multe ori, după sarcină, toleranţa la glucoză se poate aparent normaliza. În aceste cazuri recomandările trebuie să cuprindă : menţinerea greutăţii recomandabile, alimentaţie echilibrată cu excluderea glucidelor simple şi activitate fizică regulată. După 6 - 8 săptămâni de la naştere se va efectua un test oral de toleranţă la glucoză pentru a releva persistenţa sau nu a diabetului. Ulterior, controlul glicemiei şi glicozuriei va fi efectuat anual.
Diabetul zaharat neglijat poate duce în timp la apariţia unor complicaţii cronice cum ar fi : neuropatia diabetică, adică afectarea nervilor periferici şi / sau a sistemului nervos vegetativ, retinopatia diabetică, adică afectarea retinei care, netratată, poate ajunge până la orbire, nefropatia diabetică, adică afectarea rinichilor, care poate ajunge până la insuficienţă renală şi dializă, arteriopatia diabetică. Arteriopatia diabetică, împreună cu neuropatia periferică poate duce la gangrena diabetică ce poate necesita amputaţie la nivelul membrelor inferioare.
Diabetul zahatat sau hiperglicemia - versiunea audio (mp3).
s-soft