Înapoi la pagina : Informaţii medicale

Victor Babeş - precursor al conceptului de antibioză

Autor : Prof. dr. Petre Calistru, medic primar Boli infecţioase şi tropicale, doctor în ştiinţe medicale, Prof. univ. Catedra de boli infecţioase şi tropicale "Dr. Victor Babeş", Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".
Alocuţiune susţinută la data de 11 noiembrie 2016 în Aula Academiei Române, la sesiunea comemorativă organizată cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la dispariţia savantului Victor Babeş.

Domnilor academicieni, Distinsă adunare,
În urmă cu 113 ani, în anul 1903, în Aula Academiei, Victor Babeş spunea :

"Astăzi, în anul 1903, ca urmare a cercetărilor din domeniul bacteriologiei şi dezvoltării fără precedent a microbiologiei, trăim o adevărată bacteriofobie".

Îşi permitea autorul primului tratat de bacteriologie clinică, publicat la Paris în anul 1885 să elaboreze astfel de apoftegme.

Referitor la vaccinarea antirabică, amintesc faptul că primul personaj vaccinat a fost Nicolae Ardeleanu, un soldat din Focşani, muşcat de lup; el a fost beneficiarul primului vaccin.

Abordând cu multă emoţie un fragment din activitatea marelui om de ştiinţă Victor Babeş, mă înclin cu respect şi profundă recunoştinţă în faţa valorii şi dimensiunii cercetărilor sale ştiinţifice : peste 1500 de cercetări ştiinţifice publicate, printre care şi primul Tratat de bacteriologie. În titlul acestui prim tratat de bacteriologie clinică sunt folosiţi termeni care nu erau consacraţi în istoria medicinei universale.

Victor Babeş ne-a lăsat o moştenire intelectuală de o valoare incomensurabilă. Poate că una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii o reprezintă utilizarea antibioticelor, medicamente care au salvat milioane de vieţi. Numele lui Victor Babeş este şi va fi întotdeauna strâns legat de apariţia antibioticelor. Cele două probleme, antagonismul microbian şi antibioza, trebuie bine fixate. În ceea ce priveşte antagonismul microbian, între două sau mai multe specii bacteriene, trebuie precizat că fenomenul în sine a fost cunoscut cu mult timp înainte de a fi indentificate microorganismele.

Înainte de a se vorbi de lumea infrastructurală, în cele mai vechi timpuri vracii utilizau diverse cataplasme cu mucegaiuri, pe care le aplicau pe răni produse în războaie sau în luptele cu animalele.
Există lucrări din perioada anilor 1871 – 1876, care prezintă unele succese terapeutice, după utilizarea unor cataplasme cu suspensii de penicilinium, fără să dea, însă, o explicaţie ştiinţifică acestor succese terapeutice. Precizăm faptul că această concurenţă vitală dintre două sau mai multe microorganisme explică mecanismul prin care se realizează antagonismul microbian.

Prima experienţă in vitro, care a pus în evidenţă antagonismul microbian, a fost realizată de primul discipol al lui Pasteur, dar experienţa decisivă a fost efectuată în 1877 de către elevul său. El a remarcat că bacilul anthracis nu se multiplică în urina tulbure, ci se multiplică foarte bine în urina limpede, adică în urina sterilă.

Cei doi cercetători, Pasteur şi Joubert, au denumit fenomenul "concurenţă vitală" şi i-au dat o interpretare inspirată din horticultură, şi anume : dacă într-o grădină se cultivă numai flori şi sunt înlăturate sau sunt păzite de invazia buruienilor, atunci florile vor creşte bine. Dacă, în schimb, buruienile vor fi mai hrăpăreţe şi vor năvăli peste flori, atunci florile nu vor creşte. Evident că această motivaţie nu a fost de natură să mulţumească oamenii de ştiinţă, astfel că cei doi, Pasteur şi Joubert, care aveau experienţă în cercetarea ştiinţifică, dar nu aveau o pregătire în domeniul medical, au considerat că substanţele nutritive erau consumate în urina tulbure şi atunci când a fost introdus bacilul anthracis, acesta nu a mai găsit cele necesare pentru a se multiplica.

Aceasta nu a fost numai o impresie trecătoare a lui Pasteur, ci, mai mult decât atât, el şi-a consolidat în mod eronat teoria mediului epuizat.

În susţinerea teoriei mediului epuizat, Pasteur a fost convins, de multe ori, de justeţea teoriei sale, fapt care i-a făcut pe cei doi cercetători să-şi limiteze observaţiile, fără a continua cercetările în scopul lămuririi antagonismului microbian.

În anul 1882, aflându-se la Berlin, în laboratoarele lui Rudolf Virchow, Victor Babeş a citit articolul publicat de Pasteur şi, în mod firesc, şi-a pus următoarele întrebări :

• Este concurenţa vitală a microorganismelor o particularitate a Bacillusului anthracis sau este un fenomen mai larg întâlnit în lumea infrastructurală ?
• Poate fi explicat acest fenomen numai prin epuizarea mediului nutritiv ?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, Babeş a ales ca substrat nutritiv mediile solide, care, în paranteză fie spus, nu erau cunoscute în vremea respectivă în laboratoarele lui Pasteur.

Încă din 1882, Babeş a folosit o invenţie a sa şi anume cutiile, care se numes "cutii Petri" (descoperite de Victor Babeş).

"Am comandat unui sticlar nişte cutii mari circulare de sticlă, închise cu capac. Ele au fost sterilizate şi apoi au fost umplute cu agar-agar. Agarul fiind, apoi, sterilizat de trei ori la etuvă, a fost înconjurat cu un inel de cauciuc, pentru a-l închide bine. Agarul se însămânţează cu un fir de platină care a fost înmuiat într-o cultură bacteriană. Se face un prim cerc mare pe suprafaţa sa. Se închide cutia şi se pune la temperatura necesitată de 37 de grade Celsius. Cultura creşte formând un cerc complet şi foarte neted. Se lasă astfel opt zile, după care se incubează cultura unui al doilea microb în striurile puţin întinse, paralele cu primul cerc, şi ocupând un segment care radiază de la centru spre periferie. Procedăm tot astfel alături cu o bacterie dintr-o altă specie şi mai departe cu opt, zece specii de bacterii şi mai mult. Dacă primul striu, cel mai apropiat de cercul mare ocupat de cultura circumferenţială se dezvoltă cam în stare normală, aceasta arată că nu a fost în niciun fel stânjenit. Aţi văzut, în schimb, cât a crescut el.".

Aşadar, Babeş a înţeles, încă din anul 1885, că antagoniştii secretă substanţe difuzibile, iar acestea sunt responsabile de acţiunea bacteriostatică faţă de celelalte bacterii, care sunt în imediata lor ecinătate.

În ciuda acestei precizări definitorii pentru începutul antibiozei, Victor Babeş nu exclude total unele înţelesuri ale teoriei pasteuriene, a mediului epuizat. Cercetătorul român a fost pasionat de studiul asociaţiilor microbiene. El a efectuat, în anii 1890 şi 1912, numeroase experienţe cu tulpini vechi, constatând că acestea nu mai posedă virulenţa iniţială şi nu se pot compara, ca patogenie, cu şuşele replicative.

Ceva s-a produs în mediu, iar acel "ceva" influenţează virulenţa. Babeş nu s-a referit nicio clipă la faptul că şuşele vechi îşi pot pierde patogenia, din cauza lipsei substanţelor nutritive, ci a explicat, modern, fenomenul de îmbătrânire prin autoantibioză.

Victor Babeş menţionează, încă din anul 1885, că metoda permitea să aprecieze calitativ şi cantitativ gradul de antagonism microbian dintre două sau mai multe specii bacteriene.

El a inventat antibiograma cu 55 de ani înaintea englezului N. G. Heatley, cu toate că cercetătorii din vestul Europei îl promovează pe N. G. Heatley ca inventator al antibiogramei.