Anestezie şi Terapie intensivă
Anesteziologia este studiul şi practica administrării sedativelor cu scopul blocării percepţiei durerii sau altor senzaţii. Anestezia este critică oricărei proceduri chirurgicale şi permite pacienţilor să efectueze o intervenţie chirurgicală fără durere. Medicul anestezist stabileşte metoda de anestezie care va fi folosită şi monitorizează toleranţa anesteziei.
Există mai multe forme de anestezie :
- anestezia generală reprezintă pierderea reversibilă a constienţei şi memoriei evenimentului neplăcut
- anestezia locală reprezintă pierderea reversibilă a senzaţiei într-o parte a corpului, prin administrarea de drog anestezic în acea parte
- anestezia regională reprezintă pierderea reversibilă a senzaţiei şi a mişcării într-o regiune, prin blocarea selectivă a unui segment de măduvă sau nervii periferici ai regiunii respective
Nume medic şi grad profesional |
---|
Dr. Stanciu Delia, Medic primar Anestezie Terapie intensiva |
Serviciul medical | Preţ |
---|---|
Anestezie generală cu intubaţie oro-traheală | 300 – 500 Euro în funcţie de complexitatea intervenţiei chirurgicale |
Anestezie intravenoasă | 200 Euro |
Anestezie spinală | 200 Euro |
Pentru preţurile în Euro : plata se face în Lei, la cursul BNR din ziua achitării.
În vederea efectuării anesteziei vă recomandăm :
Nu consumaţi alimente şi băuturi alcoolice şi nonalcoolice, inclusiv apă, cu 6 până la 8 ore înaintea orei la care aţi fost programat. În acest fel veţi evita regurgitarea conţinutului stomacului în plămâni, acest lucru ducând la complicaţii grave, ameninţătoare de viaţă.
Nerespecarea acestei reguli duce la reprogramarea intervenţiei.
De asemenea, vă recomandăm :
- să nu mestecaţi gumă şi să nu fumaţi
- să faceţi duş cu sapun în seara şi dimineaţa dinaintea intervenţiei; igiena corporală scade riscul infecţiilor cu germenii existenţi pe piele
- să nu folosiţi parfum, creme de corp, farduri, lac de unghii, deoarece împiedică folosirea diferiţilor senzori de monitorizare sau pansamente de corp
- pentru siguranţa dumneavoastră, vă rugăm să vă lăsaţi în salon protezele dentare, ochelarii sau lentilele de contact
- pentru siguranţa dumneavoastră, vă rugăm să lăsaţi în grija familiei telefoanele mobile şi obiecte de preţ (bijuterii, ceasuri)