Testul alergologic ALEX 2 ®

Informaţia care urmează este furnizată de MADx - Macro Array Diagnostics


Testul alergologic ALEX ® este modul inteligent de a explora alergia.

ALEX ® este primul test alergologic multiplex in vitro, care permite masurarea simultană a IgE total (tIgE) şi a IgE specific (sIgE) faţă de o serie de extracte alergene şi alergeni moleculari.

Pe baza compoziţiei panelurilor de testare a extractelor de alergeni şi a alergenilor moleculari, se obţine o imagine completă a stării de sensibilizare a fiecărui pacient. ALEX ® se bazează pe tehnologia cu nano-particule.

ALEX 2 ® reprezintă noua generaţie de teste in vitro pentru alergiile de tip 1. Cu un panel de 295 de alergeni (117 de extracte de alergeni şi peste 178 de alergeni moleculari - polenuri, mucegai - inclusiv Malassezia sympodialis, ciuperca asociată cu dermatita atopică şi alte afecţiuni cutanate - acarieni, animale de companie, insecte şi o serie de alimente), completat de IgE total, ALEX 2 ® poate acoperi peste 99% din necesităţile diagnosticului alergologic de rutină.

În noua variantă a testului ALEX a crescut numărul de alergeni moleculari în special pentru animalele cu blană, leguminoase, nuci şi fructe de mare (inclusiv peşte). Se evidentiază o paletă de alergeni mult mai completă pentru creveţi şi peşti, inclusiv peşte hipoalergenic Thornback ray (vulpe de mare) (unic pentru ALEX 2). Câinele, iepurele şi calul sunt acoperite intens la nivel molecular. Niciun alt sistem de testare IgE specifice nu poate oferi atât de mulţi alergeni moleculari ca ALEX 2. ALEX 2 este prima platformă de testare IgE specifice, care permite testarea oleozinelor din arahide (Ara h 15). Oleozinele sunt asociate cu reacţii alergice severe la arahide.

Protocolul de testare ALEX ® integrează un inhibitor puternic al determinanţilor carbohidraţi reactivi (CCD) în timpul incubării serice, ceea ce va clarifica rezultatele IgE specifice. Acest lucru reduce dificultăţile în interpretare a rezultatelor pentru pacienţii cu CCD pozitiv şi măreşte specificitatea rezultatelor testării.

Test alergologic ALEX

Pentru toate informaţiile privind testul ALEX ® vizitaţi adresa de web https://www.macroarraydx.com/alex.