Alergia la penicilina

Alergia la penicilina este reactia exagerata pe care o are sistemul imunitar la administrarea antibioticelor pe baza de penicilina.

Penicilina este unul dintre cele mai frecvent prescrise antibiotice si face parte din clasa asanumitelor betalactamine, alaturi de penicilina G, nafcilina, oxacilina, cloxacilina si dicloxacilina, ampicilina, amoxicilina, carbenicilina, ticarcilina si piperacilina.
Aproximativ 10 % dintre pacientii care au urmat tratament antibiotic cu penicilina relateaza o reactie alergica in timpul administrarii. De fapt, majoritatea nu sunt cu adevarat alergici sau alergia s-a pierdut in timp daca nu s-a mai administrat acest antibiotic. Doar circa 20 % din cei real alergici raman sensibili la penicilina si la 10 ani dupa primul episod.

Reactiile la penicilina sunt variate, iar cand sunt raportate acestea trebuie descrise in detaliu.

Reactia adversa - termen medical folosit pentru orice reactie nedorita cauzata de un medicament. Pot aparea atat reactii alergice cat si nealergice. Cele nealergice sunt mai comune si constau in dureri gastrice, diaree, candidoza. Este importanta diferentierea reactiilor adeverse de cele cu adevarat alergice. Unii pacienti raporteaza fals alergia fiind astfel tratati pentru o anumita infectie cu un antibiotic mai putin eficient sau mai toxic; acest lucru poate duce la rezistenta la antibiotic sau esec terapeutic, prelungeste boala si creste costurile.

Oricine e nesigur de tipul de reactie pe care l-a prezentat ar trebui sa evite antibioticul pana la vizita la medicul de familie.

Eruptiile cutanate - cateva tipuri de eruptie (rash) care pot aparea la administrarea de penicilina :

• urticaria (blande foarte pruriginoase care pot aparea / disparea de la o ora la alta sau de la o zi la alta) cu sau fara alte simptome ca angioedemul, wheezing-ul sau aedemul glotic, sugereaza o reactie alergica adevarata
• eruptii plane care se intind pe cateva zile si care nu-si schimba locul si aspectul in cateva ore, sunt reactii alergice mai usoare si apar la cateva zile de la debutul tratamentului

Poate fi dificila diferentierea intre diverse tipuri de eruptie ce au aparut in trecut, de aceea fotografia eruptiei este intotdeauna de ajutor.

Reactiile alergice apar cand sistemul imun incepe sa recunoasca medicamentul ca pe ceva "strain". Cateva simptome sunt sugestive : urticaria, angioedemul - umflatura pielii de obicei la nivelul fetei. Senzatia de nod in gat, wheezing-ul - haraiala / suierat in respiratie, tusea si alte tulburari de respiratie (raguseala) asemanatoare crizelor de astm. Un istoric cu astfel de simptome este foarte important pentru ca pacientul poate prezenta simptome mult mai severe, ca anafilaxia, la o noua administrare a medicamentului. Reactiile alergice usoare sau moderate la penicilina apar la 1 - 5 % dintre alergici, celelalte fiind severe.

Anafilaxia este o reactie rapida, cu potential fatal, simptomele fiind acelea ale unei reactii alergice la care se adauga scaderea tensiunii arteriale, dificultati de respiratie, dureri abdominale, umflatura de limba sau laringe, diaree sau varsaturi si pierderea constientei. Din fericire anafilaxia este rara.

Testarea alergologica la penicilina :

• este cel mai bun mod de a determina daca un pacient este alergic sau nu (aproximativ 90 % din pacienti tolereaza testul asta insemnand ori ca nu au fost alergici, ori ca sensibilitatea s-a pierdut in timp).
• este in special importanta pentru pacientii cu suspiciune de alergie la penicilina sau antibiotic inrudit si necesita penicilina pentru o infectie amenintatoare de viata pentru care nu exista un antibiotic alternativ.
• este importanta si pentru pacientii cu infectii frecvente si cu suspiciune de alergii multiple la antibiotice lasand putine optiuni terapeutice.
• testarea cutanata (pe pielea antebratului) NU aduce informatii despre anumite tipuri de reactie (reactii cutanate buloase severe - sindromul Stevens - Johnson sau epidermoliza toxic necrotica - sindrom Lyell, reactie cutanata intinsa asemanatoare unei arsuri solare cu exfoliere ulterioara - eritrodermie sau un rash cu mici umflaturi sau leziuni in tinta - eritem multiform). Pacientii cu astfel de reactii nu ar trebui sa mai primeasca niciodata medicamentul care le-a produs reactia. Acest lucru este valabil in toate cazurile deoarece o a doua administrare poate cauza o reactie progresiv severa sau chiar decesul.
• testarea cutanata ar trebui facuta de un alergolog in conditii de spitalizare; ea dureaza aproximativ o ora si consta in inteparea la suprafata a pielii si ulterior injectarea intradermica de concentratii diferite, observandu-se reactia. Poate cauza discomfort datorita mancarimii, dar nu este dureroasa. Un test cutanat pozitiv este o umflatura rosie, cu mancarime cu diametru cu 3 mm mai mare decat reactia initiala, si care dispare cam in 30 de minute. Un test cutanat pozitiv indica faptul ca persoana este intr-adevar alergica si trebuie sa evite penicilinele.
• daca insa nu apare o reactie cutanata pozitiva, o doza unica de concentratie maxima de penicilina se administreaza oral (ca un test de provocare oral), pentru a confirma ca pacientul nu are alergie la acest medicament, deoarece testele cutanate nu au acuratete de 100 %. Aproximativ 3 % dintre pacientii cu istoric la penicilina au testul cutanat negativ si totusi vor dezvolta o reactie alergica la testul de provocare orala, insa rareori o reactie alergica severa.
• daca un pacient are test cutanat si de provocare negative, nu are nevoie de precautii ulterioare in administrarea acestui antibiotic.

Daca nu este posibila testarea cutanata, pentru pacientii care ar putea fi alergici, optiunile sunt urmatoarele :

• se administreaza un antibiotic alternativ
• se face un test de provocare
• se face o desensibilizare

Testul de provocare este recomandat doar daca nici un alt antibiotic nu este potrivit afectiunii si sansele unei reactii alergice sunt foarte mici (de exemplu ultima reactie s-a intamplat in urma cu 10 ani sau simptomele nu au fost cauza unei reactii alergice). Insa daca sansele ca reactia alergica sa se produca sunt mari, se recomanda desensibilizarea.

Testul de provocare se desfasoara in conditii de spitalizare de 24 de ore, consta practic in administrarea unei doze integrale fractionata, incepandu-se cu administrarea orala a unei doze mici de antibiotic. Daca nu se manifesta nici o reactie alergica, la fiecare 30 - 60 de minute se administreaza doze mai mari pana se atinge doza maxima. Daca pacientul tolereaza concentratia unei doze integrale inseamna ca nu are alergie de tip imediat (manifestata cu urticarie, angioedem, bronhospasm, colaps tensional etc.) la acel antibiotic.

Desensibilizarea se poate intreprinde pentru pacientii cu adevarat alergici la penicilina si care necesita tratament cu aceasta sau un antibiotic inrudit. Desensibilizarea reprezinta administrarea medicamentului de maniera controlata graduala, in mai multe etape decat la testul de provocare, permitandu-i pacientului toleranta temporara fara reactie alergica.
Tehnic se poate administra medicamentul pe cale orala sau injectabila insa intotdeauna de un alergolog in conditii de spitalizare cu o unitate de anestezie - terapie intensiva.
Desensibilizarea are doua limitari, desi de cele mai multe ori este realizata cu succes :

• esueza si nu trebuie incercata pentru anumite tipuri de reactie alergica (sindrom Stevens - Johnson, sindrom Lyell, eritem multiform si altele cateva); de asemenea nu functioneaza si pentru alte tipuri de reactie imunologica ca boala serului, febra medicamentului sau anemia hemolitica.
• este temporara; reactia alergica nu se manifesta la un pacient sub tratament dupa ce a fost supus desensibilizarii la acel medicament, insa la o intrerupere si de 24 de ore (durata intreruperii difera putin pentru diferite medicamente), pacientul risca o noua reactie alergica spontana. Daca acelasi medicament trebuie din nou administrat, este necesara o noua desensibilizare.

Alergia la alte antibiotice

Testarea cutanata standardizata nu este disponibila pentru toate antibioticele. Astfel diagnosticul de alergie la medicamente / antibiotice este mult mai dificil si se bazeaza in principal pe anamneza, istoricul pacientului. De altfel nu se recomanda nici o testare daca pacientul un a prezentat niciodata o reactie alergica la medicamente.
Testarea cutanata la alte antibiotice nu este la fel de sigura ca pentru peniciline, desi ea se practica.

Cefalosporinele sunt o clasa de antibiotice inrudite cu penicilinele, exemple : cefalexin, cefaclor, cefuroxim, cefadroxil, cefixime, ceftibuten.
Pacientii care au avut o reactie alergica la penicilina au un risc de 2 - 5 % sa faca una si la cefalosporine. Daca se poate si este disponibila, se va practica o testare cutanata la penicilina in aceste cazuri. In aproximativ 90 % din cazuri testarea este negativa si cefalosporinele se pot administra in siguranta. Pacientii cu testare cutanata pozitiva la penicilina au sanse (mici) pentru o reactie alergica la cefalosporine si necesita precautii in administrarea acestora.

Reactiile alergice la cefalosporine sunt mult mai rare decat la peniciline. Mai mult, testarea cutanata la cefalosporine nu are atata acuratete ca cea pentru peniciline, iar in cazul necesitatii unui tratament cu cefalosporine sunt disponibile urmatoarele optiuni :

• administrarea unui alt antibiotic
• efectuarea unui test de provocare
• efectuarea unei desensibilizari