Calatoriile internationale si vaccinarea copiilor
Calatoriile internationale si vaccinarea copiilor
Ne punem intotdeauna intrebarea daca este bine sa efectuam calatorii in zone mai indepartate insotiti de copii. Ar putea fi ceva mai complicat, dar cu siguranta nu e imposibil. Sunt parinti care nu vor putea savura vacanta stiindu-si copilul ramas acasa in grija bunicilor. Sunt adulti al caror job presupune relocarea intregii familii. Sunt situatii cand vrem sau trebuie sa -i angrenam pe cei mici la drumuri indepartate. Articolul de fata isi propune sa raspunda pe scurt temerilor mai frecvente exprimate de parinti, bunici, apartinatori legali de-a lungul vremii.
Pregatirile pentru calatorie tin cont de varsta copilului, mobilitate, tip de alimentatie, de statusul de sanatate, de experientele anterioare referitoare la calatorii, mers in colectivitate etc.
Vaccinarile copilului in aceasta situatie constituie una din preocuparile parintilor.
Poate primi copilul vaccinari specifice calatoriilor? Desigur, adaptat varstei si statusului de vaccinare anterior.
Nu sunt prea multe? Surprinzator, ar putea fi mai putine decat cele necesare adultilor.
Cate vaccinuri se pot administra in aceeasi zi? Teoretic se pot efectua destul de multe vaccinuri in aceesi sedinta, fara riscuri crescute de reactii adverse. Practic, trebuie sa tinem cont ca majoritatea vaccinurilor se administreaza injectabil intramuscular sau subcutanat. Va fi destul de dificil sa-l intepi pe cel mic de mai multe ori, oricat de cooperant ar fi, oricat de prietenos ambientul, oricat de zambitoare fetele parintilor si ale personalului medical. O intepatura va fi primita cu interes, la a doua cu siguranta zambetul se va estompa, a treia e deja putin cam mult..Este bine ca atunci cand planuim o calatorie pe alte continente insotiti de copii, sa ne ocupam din vreme de completarea vaccinurilor indicate.
Nu au prea multe reactii adverse? Reactiile sunt de obicei absente sau de intensitate moderata- durere/eritem la locul intepaturii, mai rar de ordin general- subfebrilitate, somnolenta, dureri musculare etc. Efectuarea mai multor vaccinari in aceeasi sedinta nu creste riscul de reactii adverse. Aceste manifestari sunt cunoscute de la vaccinurile din schema uzuala , cedeaza de la sine in cateva ore, pot fi ameliorate cu aplicatii reci locale, cu doze mici de paracetamol sau antiinflamatorii etc. Medicul vaccinator va sfatui intotdeauna parintii ce sa faca in cazul aparitiei acestor reactii.
Interfera cu vaccinurile din schema de vaccinare obisnuita? Mai degraba vin in completarea lor. Spre exemplu, in pregatirea unei calatorii este important sa fim protejati pentru boli vaccinabile- cum ar fi difteria, tetanosul, poliomielita, rujeola. Majoritatea adultilor au primit in copilarie vaccinuri pentru aceste boli. Ar putea fi insa necesar cate un rapel. Copii vaccinati conform Programului National de Vaccinare au deja acoperire pentru ele. Daca medicul de familie/pediatru a prescris in timp si vaccinari suplimentare, utile pentru toate arealurile - cum ar fi meningita, hepatita de tip A, encefalita de capusa etc, lucrurile sunt deja mult simplificate. De aceea este foarte util ca la consultatia pentru vaccinarile de calatorie parintii sa aiba si dovada vaccinarilor anterioare ale copilului ( carnet de vaccinari, adeverinta de la medic de familie, certificat electronic de vaccinare etc).
Este obligatoriu sa vaccinez copilul pentru calatorie? La intrarea in anumite state este obligatorie prezentarea unui certificat de vaccinare pentru anumite boli, de exemplu febra galbena in zone endemice, poliomielita, rujeola, difteria etc in anumite situatii epidemiologice. In functie de varsta si de antecedentele copilului, aceste aspecte vor fi lamurite in cabinetul medical. Daca vaccinurile sunt contraindicate la momentul respectiv, dar calatoria este necesara, se poate elibera o scrisoare medicala de exceptare de la vaccinare si se vor cauta metode alternative pentru o protectie cat mai buna a celui mic.
In consecinta vaccinarile copiilor in vederea calatoriilor sunt importante, utile, perfect compatibile cu vaccinarile incluse in Programul National de Vaccinare. Pentru a obtine rezultate optime si a fi realizate in conditii de confort este bine sa ne adresam din timp unui cabinet medical specializat (2-3 luni ar fi un interval rezonabil).