Clisma

Conf. Univ. Dr. Laurentiu Belusica
Medic primar Chirurgie generala
Competenţă Laparoscopie, Chirurgie hepatica, Ecografie generala
Doctor in stiinte medicale

Clisma este introducerea in intestinul gros, prin anus, in scop de curatare curativa, a unor produse in stare lichida, cu ajutorul irigatorului.

Istoricul clismei

Populatia Egiptului antic este cert descoperitoarea clismei. Folosita la inceput pentru administrare de medicamente si evacuare, clisma a supravietuit de a lungul timpului ca metoda de tratament, apoi si ca diagnostic.
Imaginatia umana a depasit si in acest caz cele mai ciudate bariere : sunt mentionate clisme cu orez, cu lapte, miere, cu melasa, unt, ulei de trandafir, fum obtinut prin aprinderea tutunului etc. Personal cred ca nu a fost substanta care sa nu fi fost introdusa prin clisma, de-a lungul celor 3 - 4000 de ani de cand a fost inventata. De asemenea, aparatura si sistemele imaginate pentru administrarea sau mai ales pentru autoadministrarea clismei, ca si pozitiile in care se administreaza clisma, se incadreaza in aceeasi categorie de inventivitate debordanta humanoida. Toate muzeele de profil pe care le-am vizitat pun la loc de cinste cele mai ciudate aparate folosite pentru efectuarea unei clisme. In prezent lucrurile s-au mai simplificat ajungandu-se azi la deja clasicele sisteme de unica folosinta ce folosesc gravitatia.
Clisma a fost adesea subiect comic in bestsellere celebre. Argan, bolnavul inchipuit al lui Moliere, este un exemplu clasic.
Clismele au fost si probabil mai sunt folosite in lume in scop de pedepsire, sexual distractiv si masochist.

Tipuri de clisme

  • clisma evacuatorie este folosita pentru pregatirea colonului in vederea efectuarii unui examen endoscopic sau pentru irigografie si de asemena pentru pacientii constipati; se recomanda in acest din urma caz sa fie alternate cateva metode de eliminare a scaunului
  • clisma diagnostica se foloseste de exemplu in examenul irigografic
  • clisma terapeutica se poate folosi pentru alimentarea, hidratarea unui pacient sau pentru a adminsitra medicamente; medicatia se administreaza de regula prin asa numitele microclisme pentru a evita eliminarea rapida a medicamentului inca neabsorbit

Prin mucoasa recto-colonului se absorb apa unii ioni (CL, Na, Fe) unele vitamine si aminoacizi. Nu se absorb de loc glucidele proteinele si lipidele.
Clisma cu materii fecale este uneori folosita pentru repopularea colonului cu flora microbiana "buna".
Clisma poate fi folosita in pregatirea colonului pentru operatie, dar pudoarea, relativ greu suportata senzatie de defecare produsa de o clisma (mai ales incorect facuta, in graba) sunt suficiente motive care azi inlocuiesc aceasta procedura cu unul dintre multiplele medicamente cu efect laxativ (manitol, fortrans).

Adminstarea clismei

Clisma se administreaza la temperatura ambientala placuta. Nu trebuie sa fie rece si in nici un caz fierbinte.
Canula se foloseste pentru un singur pacient, evident nu trebuie sa fie neaparat sterila. Canula se unge cu orice unguent agreat si tolerat de mucoasa ano-rectala.
Cele mai potrivite sisteme pentru efectuarea unei clisme sunt sistemele care folosesc gravitatia.
Aerul din sistem trebuie evacuat.
O protectie de plastic de unica folosinta pentru lenjerie poate fi utila.

Pentru ca o clisma evacuatorie sa fie eficienta, administrarea lichidului in cantitate de cca 1 - 1,5 l trebuie sa dureze 10 - 15 minute.

Pozitia pacientului poate fi :

  • Decubit lateral
  • Genu-pectorala (in genunchi si sprijinit cu pieptul pe pat)
  • Decubit dorsal (pentru pacientii comatosi)

Pacientul se poate roti in pat in timpul clismei pentru a suporta mai usor clisma si pentru a uniformiza repartizarea ei in tot colonul.
Persoana care administrreaza o clisma trebuie sa aiba minime notiuni de igiena, de anatomie locala anorectala si de tehnica a administrarii.
Administraea clismei necesita procedura avizata de conducerea unitatii medicale.

Complicatii si reactii adverse la clisma

  • perforatii ale rectului : din cauza neatentiei sau lipsei de indemanare a personalului medical; aceasta complicatie este cu atat mai grava cu cat pacientul nu este treaz (de ex. pacient aflat in coma) si nu poate resimti durerea
  • sangerare : din aceleasi cauze
  • bradicardie : cel putin teoretic, prin stimulare vagala clisma poate avea acest efect; este motivul pentru care nu este bine sa facem clisma pacientului aflat in ortostatism

Perforatia rectului si sangerarea sunt complicatii care necesita consultul chirurgical de urgenta, interventia operatorie de urgenta putand fi indicata.

Durerea abdominala de origine neprecizata ca si diagnosticul cert de apendicita acuta sunt contraindicatii absolute ale clismei de orice fel. Chiar si asa numita "o mica clisma salvatoare" este absolut contraindicata.
Tot in categoria contraindicatiilor absolute este clisma efectuata la pacientul operat pe abdomen. Cereti acordul scris al chirurgului operator daca intentionati sa faceti o clisma unui pacient ce a suferit la mai putin de 3 luni o interventie operatorie digestiva pe abdomen, cu atat mai mult pe colon. De exemplu o clisma poate provoca desfacerea unei suturi digestive (colo-colo ansatomoza), situatie de malpraxis fara echivoc.

Clismele repetate trebuie evitate la pacientii cardiaci si renalii cronici. De asemenea, clisma cu scop de evacuare este bine sa nu reprezinte singura modalitate folosita pentru a obtine scaun, alternanta dintre diferitele metode anticonstipatie este utila.
Diverticulita, bolile inflamatorii colonice si tumorile colonului sunt contraindicatii relative. Cereti sfatul medicului specialist.
Utilizarea continua a clismei poate fi contraindicata relativ.

Medicina alternativa foloseste inca mult clisma ca metoda terapeutica (vezi clisma cu cafea), efectele acestora fiind inca sub semnul intrebarii. Mediul academic este impartit si nu face afirmatii certe. Ceea ce este cert, este faptul ca un pacient care accepta tratamente alternative nu trebuie sa renunte la tratamentul stiintific recomandat de medic specialist (cum ar fi tratatamentul citostatic, radioterapeutic sau antibiotic). Terapia Gerson este unul dintre numeroasele exemple. Clisma cu cafea este o parte importanta a acestei terapii, ea aliniindu-se detoxifierii, tratamentului in cancer si in curele de slăbire.