Ecografia aparatului locomotor - musculoscheletala - si de parti moi
Ecografia a devenit una din cele mai utilizate metode imagistice, gasindu-si aplicatii in aproape orice specialitate - medicina interna, cardiologie, neurologie, obstetrica-ginecologie, neonatologie, oftalmologie. Dintre aplicatiile relativ recente, dar in care ecografia a devenit de multe ori de prima intentie sau indispensabila, face parte si utilizarea ei in reumatologie si ortopedie-traumatologie.
Atuurile ecografiei constau in accesul rapid, caracterul neinvaziv, neiradiant, costul relativ redus comparativ cu celelalte metode imagistice, reproductibilitatea si gradul de acuratete in crestere, existind domenii (explorarea imagistica a tendoanelor, de ex.) in care este considerata standardul de aur, superioara RMN. Astfel, se considera in prezent ca ecograful este "stetoscopul reumatologului".
Explorarea ecografica a aparatului locomotor si a partilor moi se face cu aparate ecografice de ultima generatie, dotate cu sonde liniare multifrecventa, cu plaja ridicata a frecventelor, necesara pentru vizualizarea detaliilor fine si a vascularizatiei. In Centrul de Diagnostic si Tratament "Victor Babes" sunt disponibile aparatele Siemens Acuson S2000 si Siemens Antares, ambele prevazute cu soft dedicat explorarii musculoscheletale si de parti moi. In cadrul lor se poate utliza si aplicatia de elastografie, ce permite in unele cazuri diferentierea naturii benigne sau maligne a unor formatiuni tumorale de parti moi.
Printre aplicatiile ecografiei aparatului locomotor si de parti moi, se regasesc :
- ecografia umarului, cu evidentierea urmatoarelor leziuni : rupturi ale calotei rotatorilor, sindrom de impingement, bursite, sinovite, modificari ale articulatiei acromio-claviculare, tendinite calcifice, capsulita adeziva
- ecografia cotului : epicondilita mediala si laterala, rupturi tendinoase de biceps sau triceps, cotul in resort, colectiile intraarticulare, bursita olecraniana
- ecografia mainii : sindromul de tunel carpian, sindromul de canal Guyon chisturile sinoviale, tenosinovitele, leziunea Stener, cheirartropatia diabetica, boala Dupuytren, modificarile ecografice ale mainii in poliartrita reumatoida
- ecografia soldului : colectii intraarticulare, bursita iliopsoasului, chisturile periarticulare, artroza coxofemurala, patologia regiunii peritrohanteriene - bursite si tendinite, soldul in resort, soldul dupa protezare
- ecografia soldului la nou nascut si sugar : pentru evidentierea displaziei luxante de sold
- ecografia genunchiului : tendinopatia de cvadriceps, rupturile de tendon cvadriceps, sindromul plicii mediale, bursita prepatelara, bursita suprapatelara, afectiunile patelei, tendinopatia patelara, bursita infrapatelara, boala Osgood-Schlatter, leziunile ligamentelor colateral medial si lateral, bursita si tendinita pes anserinus, sindromul de frictiune al tractului ilieo-tibial, tendinopatia distala a tractului ilio-tibial, chisturile articulatiei tibio-fibulare superioare, neuropatia peroniera, chistul Baker, chisturile extraarticulare, bursita semimembranoasa, chisturile mucoide ale ligamentelor incrucisate, hidrartroza, hemartroza, lipohemartroza, modificarile din cadrul bolii atrozice, rupturi periferice de menisc si chisturi meniscale, evaluarea post-protezare
- ecografia piciorului : colectii in articulatia tibio-tarsiana, patologia tendonului lui Ahile, bursite pre si retro-ahilieene, fasciita plantara, neuromul Morton, metatarsalgia, leziuni ligamentare - ligamentul talofibular anterior, ligamentul colateral medial, entezopatia tendonului tibial anterior, sindromul conflictului tibio-tarsian
In cadrul aplicatiilor in reumatologie, se regasesc : decelarea si monitorizarea sinovitelor, a entezitelor si a revarsatelor articulare, tenosinovitelor.
De asemenea, ecografia are numeroase aplicatii in studierea tesutului celular subcutanat si a tegumentului, dar si a glandelor salivare - ecografia de parti moi : mase cutanate, tumori maligne, tumori inflamatorii (abces, flegmon), colectii tegumentare, limfedemul, hemangioamele, fistulele arterio-venoase, cicatrizarea post-operatorie, corpi straini, evaluarea ganglionilor limfatici, evaluarea glandelor salivare parotide si submaxilare (inflamatii, calculi, tumori, boli autoimune), tumori benigne sau maligne cutanate, subcutanate sau musculare.
Efectuata pe aparatura adecvata, cu indicatie corecta (cu cunoasterea exacta a limitelor si utilitatii), ecografia aparatului locomotor si de parti moi constituie un instrument redutabil, usor accesibil si extrem de util.
In pagina serviciului Imagistica medicala veti gasi detalii despre serviciul ecografie aparat locomotor - musculoscheletala - si de parti moi.