Recuperare neuromusculara si cognitiva - Sectia neurologie
Afectiunile cerebrale si medulare, precum accidentele vasculare cerebrale, traumatismele cranio-cerebrale si spinale, bolile infectioase, inflamatorii sau demielinizante ale sistemului nervos determina frecvent deficite neurologice ce pot afecta mobilitatea, autonomia si implicit, calitatea vietii pacientului.
Etapa optima de debut a recuperarii neurologice intensive este cea postacuta, primele 2 - 3 luni de la eveniment, in care sunt necesare minim 2 - 3 ore de terapie zilnic (de obicei, in 2 - 3 reprize) minim 5 zile / saptamana. Ulterior, in faza cronica, recuperarea trebuie continuata 2 - 3 zile / saptamana pana la un an, in functie de severitatea deficitelor initiale.
Serviciile de recuperare neurologica, motorie si cognitiva se desfasoara sub indrumarea unor profesionisti, echipa medicala multidisciplinara utilizand o baza de recuperare corespunzatoare.
Echipa medicala dedicata ingrijirii pacientilor cu afectiuni neurologice cuprinde : medic neurolog, medic specialist in recuperare medicala si balneofiziologie, kinetoterapeut, psiholog, medic psihiatru, medic ortoped, medic cardiolog, asistente medicale specializate, personal auxiliar, precum si medici din alte specialitati, de la caz la caz.
Metodele terapeutice specifice cuprind kinetoterapie, stimulare electrica musculara si alte metode fizicale, hidroterapie, psihoterapie, terapie ocupationala. Obiectivele programului de recuperare se stabilesc etapizat, conform ghidurilor europene de ingrijire medicala, in functie de particularitatile pacientului.
De asemenea, vor fi evaluate si manageriate afectiunile comorbide sau complicatiile, tulburari cardiovasculare, tulburari de deglutitie, de fonatie, escare, patologia dureroasa, depresie etc. Deoarece efortul depus in perioada postacuta de recuperare medicala poate determina uneori agravarea afectiunii neurologice sau cardiologice este important ca in aceasta etapa ingrijirea sa se efectueze intr-un spital, cu posibilitatea colaborarii interdisciplinare.