Gastroenterita diaree estivala
Cand vine vacanta de vara ne gandim la mult soare, la apa si la numeroase calatorii. Este bine insa inainte de a pleca de acasa sa cunoastem cateva aspecte legate de riscul de a ne imbolnavi si mai exact despre gastroenteritele estivale.
Ce este gastroenterita ?
Gastroenterita este o modificare de tip intestinal ce apare in urma consumului alimentelor si apei contaminate cu microorganisme si/sau toxine ale acestora. Simptomul dominant al gastroenteritei este diareea care prezinta diferite particularitati, de la diareea apoasa la cea cu sange, functie de gradul de agresiune al enterotoxinei declansatoare. Enterobacteriile care determina frecvent manifestari de tip intestinal sunt Shigella, Salmonella, E.Coli, care penetreaza mucoasa intestinului subtire sau colonului, rezultand ulceratii microscopice ce determinea aparitia diareei cu sange. Raportarile nationale si internationale continua sa semnaleze Salmonella ca cel mai important agent etiologic al tulburarilor digestive.
Produsele elaborate in laboratoare proprii (produse de patiserie, cremele pentru prajituri) de catre persoanele care prezinta leziuni ale pielii (rani, taieturi infectate, furunculoza, impetigo) pot declansa diaree produsa de o enterotoxina stafilococica secretata de microbii de pe mainile bucatarilor sau cofetarilor. Simptomele dureaza mai putin de 12 ore si vindecarea este completa. Diagnosticul pozitiv si izolarea bacteriilor care determinea aparitia fenomenelor gastrointestinale se pune in urma analizei de laborator - coprocultura - care stabileste si tratamentul corespunzator.
Semnale de alarma
O particularitate in aceasta perioada o constituie insa diareea persoanelor care calatoresc, asa numita diaree a turistilor. Este cauzata de bacterii, virusuri, paraziti aflati in apa locala contaminata. Cea mai frecventa enterotoxina raspunzatoare de aparitia acestui tip de diaree apartine bacteriei E.Coli. Ea este prezenta in apa locala nepurificata provenita din diverse zone. Infectia este comuna in special la persoanele care calatoresc in zonele din Mexic, America Latina, Asia, Africa, Estul Mijlociu. Turistii trebuie sa evite consumul de apa din aceste zone. Ei se pot infecta chiar si prin intermediul periajului dentar, prin consumul alimentelor preparate cu apa locala, prin gheata obtinuta din apa contaminata.
Semnele de alarma care suspicioneaza o gastroenterita sunt greata, varsaturile, durerile abdominale, diareea, aparute la 12 - 72 de ore de la ingestia apei sau alimentelor contaminate. Severitatea este variabila. Unele persoane dezvolta febra, dureri musculare iar complicatia cea mai de temut este deshidratarea aparuta in special in zonele tropicale.
Atentie la peşte ! Peste 400 de specii de peste in special cel provenit din zonele tropicale (Florida, Pacific, India) produc fenomene toxice. Siptomele apar la 2 - 8 ore de la ingestia pestelui si se manifesta prin crampe abdominale, greata, varsaturi, urticarie, amorteli ale extremitatilor, mialgii. Durata 6 - 17 ore. Pestii de talie mare si batrani sunt cei mai toxici.
Fructele si legumele care au fost stropite cu substante chimice, pesticide care contin arsenic, plumb, pot determina si ele simptome ce apartin tabloului clinic al tulburarilor digestive.
Preventie si tratament
Pentru evitarea gastroenteritelor estivale se impun masuri profilactice de eficienta maxima care se adreseaza in special interceptarii cailor de transmitere si neutralizarii surselor.
Importante sunt masurile igienico-sanitare si de educatie a populatiei si anume :
- pastrarea mainilor curate in special dupa folosirea toaletei;
- evitarea consumului alimentelor comercializate in afara centrelor specializate;
- evitarea consumului legumelor nepregatite corespunzator;
- limitarea consumului bauturilor cu multa gheata;
- evitarea consumului exagerat de alcool;
- alegerea restaurantelor cu conditii igienico-sanitare corespunzatoare;
- evitarea consumului de alimente condimentate;
- consumul alimentelor pregatite termic corespunzator.
Administrarea de antibiotice este rezervata doar persoanelor cu simptome grave (febra persistenta, diaree severa cu sange - mai mult de trei scaune in minimum opt ore). Prescrierea lor se va face numai in urma consultului medical de specialitate.