Glaucomul

Glaucomul este o afectiune oculara cronica bilaterala caracterizata prin distrugerea progresiva a fibrelor nervului optic, nerv care este responsabil de transmiterea informatiilor de la ochi la creier. Se produce astfel restrangerea treptata a campului vizual dinspre periferie spre centru si, in final, se poate ajunge la orbire.

Glaucomul reprezinta o cauza importanta de orbire la nivel mondial, vederea reducandu-se treptat, fara indicii sau semnale prealabile, uneori chiar fara simptome. De aceea, dupa varsta de 40 de ani, trebuie facute examinari periodice.

Este cunoscut faptul ca glaucomul are legatura cu presiunea din interiorul ochiului. Cu cat presiunea intraoculara este mai mare, cu atat creste posibilitatea ca nervul optic sa fie afectat. Desi exista si tipuri de glaucom fara presiune intraoculara crescuta, principalul factor de risc pentru glaucom este reprezentat de presiunea intraoculara crescuta. Nervul optic este format din aproximativ 1,2 milioane de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la inceput doar o parte din aceste fibre provocand aparitia unor pete negre in campul vizual. Multi pacienti nu observa aceste puncte "oarbe" decat atunci cand boala este foarte avansata.

Exista mai multe tipuri de glaucom ce difera intre ele prin mecanismul de producere, manifestari clinice si indicatii de tratament :

• Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom, fiind responsabil de peste 90 % din cazurile de glaucom. De obicei survine odata cu inaintarea in varsta, cand sistemul de drenaj al umorului apos devine din ce in ce mai putin eficient, crescand astfel presiunea intraoculara. Cele mai multe persoane nu au simptome sau semnale de alarma timpurii. Scaderea acuitatii vizuale este remarcata in fazele avansate sau foarte avansate ale bolii. Acest tip de glaucom se dezvolta lent si tacut, fara durere sau alte simptome, iar uneori este depistat cand o mare parte din fibrele nervului optic sunt distruse, cu pierderea ireversibila a vederii. In mod obisnuit, glaucomul cu unghi deschis raspunde bine la medicatie, in special in cazul diagnosticarii din vreme si a unui tratament adecvat.
• Glaucomul primitiv cu unghi inchis este determinat de o predispozitie anatomica a globului ocular, ce conduce la obstructia partiala sau totala a drenajului umorului apos prin blocarea unghiului de catre periferia irisului. Este mult mai rar intalnit si este foarte diferit de glaucomul primitiv cu unghi deschis prin aceea ca, de regula, presiunea intraoculara creste foarte rapid. In atacul de glaucom se produce inchiderea completa a unghiului irido-cornean cu aparitia urmatoarelor semne si simptome: inrosirea ochiului, pupila semi-dilatata, vedere incetosata, durere oculara intensa, cefalee (durere de cap), halouri colorate in jurul luminilor, lacrimare, fotofobie, stare de greata si voma. Atunci cand unele din aceste simptome apar, este necesar sa va prezentati, de urgenta, la medicul oftalmolog.
   Daca nu este tratat imediat, atacul de glaucom poate sa duca la orbire !

Alte forme de glaucom primitiv sunt reprezentate de glaucomul cu tensiune normala, glaucomul congenital. Exista si forme de glaucom secundar altor afectiuni, traumatisme locale sau aparut ca efect advers in urma unor tratamente.

Cauza care produce glaucomul inca nu este cunoscuta. Glaucomul se asociaza, de cele mai multe ori, cu o presiune crescuta in ochi. Tensiunea lichidului intraocular reprezinta balanta intre productia si drenarea acestuia. Umorul apos este un lichid transparent produs in permanenta de catre corpul ciliar; el "hraneste" cristalinul, cornea si irisul si este drenat in sistemul venos.
La un ochi sanatos, acest lichid este produs si eliminat din ochi in proportii aproximativ egale. Astfel se mentine o presiune constanta in interiorul ochiului, numita presiune intraoculara (PIO). Presiunea intraoculara este considerata normala atunci cand valoarea ei este intre 10 si 21 mm Hg.
La pacientii cu presiune intraoculara crescuta (peste 21 mm Hg), ochiul continua sa produca umor apos, dar este incapabil sa o elimine cu un debit normal. In timp, aceasta presiune intraoculara crescuta poate deteriora nervul optic, ceea ce duce la pierderea treptata a vederii. Daca presiunea intraoculara nu scade, se poate ajunge chiar la orbire.
Perturbarea fluxului sangvin la nivelul papilei nervului optic este de asemenea implicata in patogeneza glaucomului.

S-a ajuns la concluzia ca anumite persoane au sanse mari de a face glaucom. Este vorba despre persoane care :

• au peste 45 ani
• au rude de sange cu glaucom
• se stiu cu presiune intraoculara crescuta (hipertensiune intraoculara)
• sufera de diabet zaharat, hipertensiune arteriala, hipotensiune arteriala, dureri de cap de tip migrena, sindrom Raynaud, au miopie severa sau hipermetropie mare
• rasa neagra

Diagnosticul de glaucom este relativ simplu si nu implica investigatii neplacute pentru pacient. Din pacate insa, glaucomul nu are simptome specifice decat atunci cand vederea este mult afectata. Astfel, marea majoritate a pacientilor sunt diagnosticati in faze avansate ale bolii cand, in ciuda tratamentului corect efectuat, evolutia catre orbire este greu de oprit.

Investigatiile necesare pentru diagnosticarea si urmarirea evolutiei glaucomului sunt:

• masurarea presiunii intraoculare
• examinarea si fotografierea papilei nervului optic
• examinarea unghiului de drenaj (este necesara pentru stabilirea tipului de glaucom: cu unghi inchis sau deschis, deoarece modalitatile terapeutice pot fi diferite)
• examinarea campului vizual (stabileste in ce masura este afectata capacitatea pacientului de a vedea; in mod caracteristic, in glaucom se produce o ingustare a campului vizual dinspre periferie catre centru).
• evaluarea starii fibrelor nervoase ale nervului optic (tomografie de nerv optic)
• masurarea grosimii corneene (pahimetrie)

Din datele rezultate in urma acestor investigatii, medicul poate stabili diagnosticul de glaucom, tipul acestuia si cat de avansata este boala. Este indicat ca orice persoana care a depasit varsta de 40 de ani sa-si faca anual un control oftalmologic.

Nu exista medicamente capabile sa vindece glaucomul, in sensul ca vederea pierduta prin glaucom nu poate fi redata. Toate medicamentele utilizate in prezent in tratarea glaucomului reusesc sa opreasca sau sa intarzie agravarea bolii prevenind astfel aparitia orbirii. Ele fac acest lucru prin scaderea presiunii intraoculare (PIO), indiferent de forma de glaucom, cu presiune intraoculara crescuta sau nu. De aceea, diagnosticarea la timp a bolii, atunci cand vederea nu este mult afectata, este esentiala !
Cele mai multe medicamente pentru glaucom se prezinta sub forma de picaturi pentru ochi. Este de retinut faptul ca glaucomul se poate agrava fara ca pacientul sa-si dea seama, de aceea este foarte importanta administrarea zilnica a tratamentului. Tratamentul antiglaucomatos este scump dar inscrierea la medicul de familie asigura pacientului accesul la medicamente compensate, stiindu-se faptul ca majoritatea medicamentelor antiglaucomatoase sunt gratuite. Daca picaturile de ochi nu pot reduce suficient presiunea intraoculara, se recurge la tratamentul laser sau chiar la tratamentul chirurgical. Uneori poate fi necesara aplicarea picaturilor si dupa tratamentul cu laser sau chirurgical, pentru reducerea suplimentara a presiunii intraoculare.

Vizitele periodice la medicul oftalmolog, investigatiile complete si corecte, tratamentul corect administrat in functie de caz, efectuat cu seriozitate de catre pacient pot preveni efectele nedorite ale acestei boli.

Glaucomul poate duce la orbire !
In lume, 70 milioane de oameni sunt afectati de glaucom, iar jumatate nici nu stiu !
Glaucomul nu este o boala vindecabila, este o boala tratabila !