Neuropatia periferica
Neuropatia periferica se manifesta prin amorteala (parestezie), scaderea sensibilitatii sau a fortei musculare in teritoriul nervilor afectati. La nivel mondial, se estimeaza ca 2 - 3 % din populatie sufera de neuropatie periferica, iar prevalenta creste cu varsta. Incidenta in crestere a diabetului zaharat (ce cauzeaza neuropatia diabetica), a patologiei tiroidiene si a bolilor autoimune determina sporirea procentului din populatie suferind neuropatii periferice.
Nervii periferici reprezinta conexiunea dintre sistemul nervos central (creier si maduva spinarii) si structurile efectoare (muschi, glande) sau structurile ce achizitioneaza informatii din mediul intern sau extern (referitor la atingere, temperatura, presiune). Nervii periferici pot fi lezati pe traiectul lor, prin compresiune ("apasare" de catre o structura adiacenta), incarcerare (desirarea nervului atunci cand acesta traverseaza un canal anatomic stramtat) sau sectionare (de obicei, posttraumatic).
Nervii periferici pot fi vizualizati ca niste cabluri ce conduc electricitatea, avand fire centrale ce conduc impulsul electric, nervul propriu-zis, prelungire (axon) a unui neuron, care este invelit intr-o teaca celulara si de mielina, care asigura izolarea nervului si conducerea mai rapida a impulsurilor. Pachetele de fibre nervoase sunt inglobate intr-un invelis de tesut ce asigura rezistenta "cablurilor nervoase".
Astfel, afectarea nervilor periferici se poate manifesta prin lezarea (subtierea) tecii de mielina, constituind demielinizarea nervului si efectul este in special acela de incetinire a transmiterii nervoase. De asemenea, poate fi intrerupt axonul in sine (nervul) rezultand degenerare axonala sau, cel mai grav, intregul filet nervos este sectionat.
Cele mai frecvente neuropatii de incarcerare sunt sindromul de canal carpian, neuropatia ulnara (paralizia nervului ulnar) la cot sau la incheietura manii (canal Guyon); iar dintre neuropatiile de compresiune intalnim frecvent in practica neuropatia radiala (paralizia nervului radial) la brat (numita si "paralizia de sambata seara") sau neuropatia peroniera (paralizia nervului peronier) la capul fibulei.
In afara situatiei in care este lezat un singur nerv din cauze locale, specifice, este posibila afectarea difuza a mai multor nervi, in cadrul polineuropatiilor. Poate fi o suferinta demielinizanta sau cu suferinta axonala, generate de afectiuni medicale generale ori autoimune, degenerative. In timp ce suspiciunea de diagnostic este sugerata de prezentarea clinica, electromiografia permite diagnosticul cert al tipului de leziune, orientand bilantul etiologic (al cauzei) si terapia.
Electromiografia are rolul de a decela tipul de afectare a nervului, severitatea si localizarea leziunii permitand astfel un diagnostic corect, complet al suferintei in vederea stabilirii atitudinii terapeutice adecvate : kinetoterapie, ortezare sau interventie chirurgicala tintita. De asemenea, studiile de conducere nervoasa si electromiografia cu ac faciliteaza stabilirea unui prognostic corect al recuperarii deficitului.